вторник, 26 октября 2010 г.

Centrul Cultural ARTELIT din Republica Moldova

http://www.youtube.com/watch?v=QopO2MTtP6k

Proiectul DA! SILVER HOUSE

http://www.youtube.com/watch?v=RDKLgYoK3tU

Tabăra de creaţie ArtTEXTIL, ediţia a VII-a

http://www.youtube.com/watch?v=CNvVxft5GT0

Chişinău – semn al destinului, simbol al împlinirilor

Tablouri cu străzi, clădiri importante şi monumente din Chişinău, realizate în diferite tehnici de copii cu vârste între 7 şi 16 ani, au fost expuse la Biblioteca „Onisifor Ghibu” din capitală.
Vernisajul, cu genericul: „Chişinău – semn al destinului, simbol al împlinirilor”, este parte a Programului „Oraşul meu”, dedicat Hramului Chişinăului. Expoziţia este organizată în comun cu Centrul cultural „Artelit”, care promovează arta populară şi contemporană, schimbul de experienţă dintre artişti.

„Prin artă vom dăinui şi vom fi o societate prosperă”, a declarat la lansare Elena Vulpe, directorul bibliotecii „Onisifor Ghibu”.
Evenimentul a reunit copii de la Centrul „Artelit” şi de la un centru de plasament de tip familial „small-group homes”. În cadrul manifestării a fost prezentată şi revista educativă pentru copii „Puişorul curios” .

Expoziţia va dura pe parcursul a trei săptămâni. Proiectul comunitar este lansat de biblioteca municipală „B.P.Haşdeu”, incluzând toate filialele acesteia, inclusiv biblioteca „Onisifor Ghibu”.

Info-Prim Neo

Expoziţie - "Unitatea culturii româneşti"

Vasile Căpăţână, reîntregitorul de neam
La 28 mai curent aveam să ne convingem încă o dată ce înseamnă adevărata dragoste de pământul unde te-ai născut, de ce are el mai frumos – sufletul: în localul Uniunii Scriitorilor, a avut loc Gala Colecţiei de poezie Ideal-2009, inaugurată de poetul Vasile Căpăţână, stabilit la Bucureşti. Manifestarea, cu genericul Unitatea culturii româneşti, a demarat cu un vernisaj de pictură, sculptură şi tapiserie ale autorilor: Neculai Hilohi, Ion Hultoană, Constantin Sinescu, Grigore Sultan, Elvira Cemortan, Natalia Nîş,Vasile Căpăţână, Vitalie Hristov ş.a.
Acad. Mihai Cimpoi, Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, a subliniat că în cadrul acţiunii de astăzi se interferează pictura şi poezia, şi-a exprimat bucuria pentru colegul Vasile Căpăţână, care ne oferă o surpriză deosebită lansând colecţia Ideal, 101 poeme interesantă prin conceptul ei, unde prioritari (90 la sută) sunt autorii din Basarabia.
Editorul, poetul, artist-fotograf şi artist-plastic, coordonatorul colecţiei şi organizatorul expoziţiei Vasile Căpăţână, prezentând vernisajul expoziţiei internaţionale de artă plastică, care a îmbinat pictura, tapiseria şi alte genuri atât ale unor autori români de pe cele două maluri de Prut, cât şi ale unor autori din Turcia şi Ucraina, a remarcat lucrările unui sculptor valoros de la Bucureşti - Constantin Sinescu, pictura lui Ioan Hultoană, Elvira Cemortan, Natalia Procop, Iraida Ciobanu, Elena Miliuşkina, Vasile Cojocaru, Mezakir Abşar şi Galina Eghen din Turcia.
Criticul de artă Tudor Braga, dezvăluind că a avut o revelaţie când a aflat că Vasile Căpăţână se produce şi în calitate de artist plastic (a avut o expoziţie personală la Centrul Expoziţional Brâncuşi), a observat că în lucrările plasticienilor etalaţi aici - nume de referinţă - este prezentă arta contemporană de ultima oră.
Radu George Serafim din Bucureşti, realizatorul emisiunii „Lecţia de cultură” la TVR Cultural, dr. în ştiinţe, poet, a specificat: „Artistul este oglinda unor realităţi fie peisagistice, fie conceptuale, fie sentimentale, oglindă în care ne putem regăsi, putem să rezonăm la ceea ce vedem sau ne putem pierde în ea, narcisiac, şi aici sunt câteva lucrări care ne îndeamnă la aşa ceva”. Distinsul oaspete a mai opinat despre cum un anume loc, un anume spaţiu geografic, istoric, social, un anume conglomerat cultural poate să marcheze formulele de expresie ale unor artişti; despre faptul că, în ultimă instanţă, interculturalitate înseamnă o anume pierdere de identitate, dar că în această expoziţie a găsit multiculturalismul, ceea ce presupune o separaţie şi, totodată, o asumare a unor spaţii culturale, a unor concepţii şi formule diferite prin care bănuieşte că au trecut artiştii aici de faţă. „Aş fi foarte bucuros să pot prezenta o aşa expoziţie într-una din ediţiile viitoare ale lecţiilor mele de pictură” – a dezvăluit distinsul oaspete.
În Sala Mare a US, actriţa Mariana Bahnaru, pe post de moderator, a prezentat spectatorilor, mulţi prin simţirile alese, cele şaisprezece volume de poezie apărute la Ed. Biodova (Bucureşti), tot mai mult cunoscută nouă expuse pe un stand de pe scenă. Distinsa actriţă a mai recitat cu mult har din creaţia lui Ion Vatamanu, Anatol Ciocanu, Arcadie Suceveanu, Leonida Lari…
Acad. Mihai Cimpoi a specificat că meritul cel mai de seamă al colecţiei Ideal este de a ne face cunoscuţi mai bine în Ţară, de a susţine dialogul valoric general-românesc şi cel general-european; că identitatea noastră nu se pierde, chiar intră în dialog firesc cu alte identităţi. Distinsul istoric literar, care a scris şi o carte pe această temă, a citit mulţi filozofi, poeţi, sociologi care (după cum a accentuat distinsul istoric literar) vorbesc nu despre o pierdere de identitate, ci despre un dialog dintre identităţi sub egida acelui unu multiplu de care vorbea marele nostru cărturar Noica în modelul cultural european. „Vasile Căpăţână face într-adevăr nişte fapte de cultură deosebite la concret şi, în afară de această colecţie, i-a mai editat pe Andrei Ciurunga, pe Ion Vatamanu, şi alte cărţi. Colecţia include şi antologia: “101 epigramişti români”. Distinsul academician a mai spus că Vasile Căpăţână este şi un poet important cu o sensibilitate lirică fină, şi un coordonator, un editor şi, împreună cu consoarta sa, doamna Domnica, face mult şi pentru sănătate. „Vasile Căpăţână a fost prezent şi în procesul nostru de renaştere naţională, ne pare bine că ne promovează, a venit şi cu o echipă distinsă de la Bucureşti. Şi meritul lui este cu atât mai mare, că şi în aceste condiţii de criză financiară editează carte” – a încheiat M. Cimpoi.
Vasile Căpăţână, anunţând că seara îi este dedicată poetului Ion Vatamanu, a destăinuit: “Cu doi ani în urmă am înfiinţat cenaclul literar-artistic Ideal în memoria poetului, anul trecut am organizat Asociaţia Culturală Română Ideal, care promovează valorile culturale atât din ţară cât şi din afară: literatura, arta plastică, muzica, teatru, cinematografia. Am ales Ideal, pentru că conţine idealul de a comunica, de a putea să ne înţelegem şi, de ce nu, de a ne reîntregi. La Bucureşti am numit această gală seară de reîntregire naţională. Şi continuăm prin acest vernisaj: au avut loc expoziţii la Bucureşti, în Ungaria, vor avea loc în Polonia - căutăm acest dialog.
Avem un colegiu de redacţie minunat: academicienii Mihai Cimpoi şi Nicolae Dabija, cunoscutul poet Radu Cârneci, iar selecţia este făcută de autori. Vrem să traducem aceste lucrări ca poezia română să fie cunoscută în lume. Mulţumesc revistei “Literatura şi arta”, redactorului-şef, scriitorului Nicolae Dabija, pentru cele două pagini extraordinare”.
Poetul George Călin, preşedinte al Societăţii Culturale Apolon, coordonator al ediţiei împreună cu Vasile Căpăţână, după ce l-a prezentat pe prozatorul Cristian Ionescu a citit şi două frumoase poeme. “În cartea de onoare a societăţii Vasile Căpăţână a scris un… contract de schimb cultural dintre România şi Moldova, care a dus la prietenia noastră, a dus la realizarea pe care o vedeţi aici şi sper că ediţia va continua” – a spus G. Călin.
Arcadie Suceveanu, amintind de antologia poeziei basarabene, alcătuită, în1988, de Ioan Alexandru, a spus că în Ţară Basarabia nu a fost descoperită nici după 20 de ani. „Ne cunoaştem foarte puţin unii pe alţii, la Bucureşti sunt cunoscuţi doar vreo 7 poeţi. Colecţia de poezie Ideal vine să suplinească acest gol care trebuie completat” - a insistat poetul.
Nicolae Dabija şi-a exprimat convingerea că Republica Moldova este unicul loc din lume unde a existat în 1988 -’89 o revoluţie făcută de poeţi şi poezie: „Vă aduceţi aminte acele săli arhipline când se citeau versuri de pe scenă? În luna mai, 1989 am participat, împreună cu câţiva poeţi, la o serată de poezie de la Teatrul de Vară, unde au participat peste 10. 000 de amatori de poezie. Primeam scrisorele din sală, şi ne rugau: citiţi mai multe versuri, vorbiţi mai puţin. Cărţile de poezie în Basarabia au avut tiraje şi de 100. 000 de exemplare. Aş vrea foarte mult să revină poezia la locul ei din capul mesei. Dragă Vasile Căpăţână, îţi mulţumim pentru ceea ce faci tu la Bucureşti, pentru că, cu adevărat, Basarabia poeziei încă urmează să fie redescoperită, şi iată tu ai scos în lume poezia noastră. Citind această antologie am tras concluzia că Basarabia, la multe capitole, Basarabia are un cuvânt greu de spus. Această colecţie ar trebui să ajungă în toate bibliotecile din România, şi poate împreună cu Mihai Cimpoi, cu Ambasada României să facem nişte demersuri la Ministerul Culturii din România, ca aceste cărţi să apară într-un tiraj mare. Noi putem reconstitui România Mare a poeziei, lucru pe care tu l-ai început”.
Dr. Radu Gheorghe Serafim a dat citire catrenului „Cavaler al Unirii”, dedicat lui Grigore Vieru, precizând: „Un titlu este un bun patrimonial şi consider că l-a lăsat moştenire tuturor poeţilor care au lăcrimat alături de el, sunt alături de el, pentru că un Poet trăieşte veşnic”.
Valeriu Matei, mulţumind editorilor, a insistat că noi am avut norocul să-i citim dar şi să-i edităm pe Nae Ionescu, pe Noica, pe Mircea Vulcănescu, au apărut şi multe alte lucruri fundamentale. Pentru că – a mai spus distinsul poet - una este fanfaronada pe malurile Dâmboviţei şi alta-i să te mişti printre gloanţe în Basarabia, sau să zbori printre cuţite.
Au mai citit din poezia proprie: Anatol Ciocanu, subsemnata, Victoria Milescu, Renata Verejanu, Vlad Zbârciog; actorul Andrei Soţchi a citit două poeme de Ion Hadârcă.
Au evoluat interpreţii: Diana Onofrei - muzică populară şi muzică uşoară, Iurie Andronic - muzică folk, Iulian Caranfil - muzică uşoară, cantautorul Alexandru Cazacu.
Cunoscuta actriţă Ninela Caranfil a adus în scenă sufletul poeziei lui Grigore Vieru.
Elena Vatamanu, care a dezvăluit că atât de prompt, precum au apărut publicaţiile Domniei Sale în revista „Literatura şi arta”, n-a apărut la noi în Moldova niciodată, a observat că deşi poezia mai este şi azi în lista neagră, s-a făcut un prim pas bun.
Vasile Căpăţână a specificat că banii pentru editare sunt din buzunarul familiei şi de la cititori, şi a oferit colecţia Ideal Muzeului Literaturii Române „Mihail Cogălniceanu”, înmânând-o directorului acestuia, Valeriu Nazar, care a accentuat că Vasile Căpăţână face un lucru extraordinar.
 Nina JOSU

Proiectul GOLD HELIOS ediţia a II-a, Heviz, Ungaria

Artişti plastici de la noi, apreciaţi în Ungaria
Ediţia de Vineri Nr.201010 din 12 martie 2010
Proiectul „Gold Helios” înrudeşte Sadova cu Hévíz
A devenit deja o tradiţie pentru Republica Moldova să organizeze în fiecare an simpozionul artiştilor plastici.

Începând cu 2004, Elvira Cemortan-Voloşin, directorul proiectului, care este şi absolventă a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, clasa profesorului Andrei Negură, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova (secţia Arte Decorative), organizează anual tabere de creaţie cu statut internaţional. Primul dintre aceste proiecte, care ne-a făcut remarcaţi peste hotarele Republicii Moldova, a fost simpozionul „ArtTEXTIL”, care nu are analogii, având drept scop promovarea artelor decorative din ţară, stabilirea legăturii între arta populară şi cea contemporană şi, nu în ultimul rând, schimbul de experienţă dintre artiştii plastici din diferite ţări. Pe parcursul acestei colaborări, participanţii acumulează idei noi, care ulterior sunt realizate în practică.
Simpozionul „ArtTEXTIL” a fost urmat de proiecte la fel de importante, atât pentru artiştii plastici participanţi, cât şi pentru imaginea Republicii Moldova în străinătate: GOLD HELIOS, Art SADOVA.
Parcurgând o altă treaptă în organizarea simpozioanelor, Elvira Cemortan-Voloşin extinde arealul organizării acestora, nu doar în R.Moldova, dar şi peste hotare: România, Ungaria şi Polonia. Având un spirit managerial bine dezvoltat, artista a realizat, în colaborare cu Primăria localităţii Hévíz, un nou proiect, a cărui activitate a început din aprilie 2009. Oraşul Hévíz este remarcabil şi prin cartierele cu o arhitectură bogată, prin tradiţii culturale, atmoseră, ospitalitate, comorile naturale şi un peisaj deosebit de pitoresc şi benefic pentru pictori. În cea mai pitorească zonă a localităţii, pe o suprafaţă de 4,5 ha, este amplasat hotelul Helios. Peisajul a întrunit şi a inspirat artiştii plastici consacraţi din mai multe ţări: Republica Moldova (Elvira Cemortan-Voloşin, Grigore Sultan, Natalia Nâş, Svetlana Curudimova, Stela Voloshin, Alisa Scolnâi), România (Mariana Gheorgiu), Polonia (Artur Winiarski).
Elvira Cemortan-Voloşin s-a afirmat în plan profesional ca tapiseră. Viziunea sa plastică neordinară se observă în textilele executate cu o mare măiestrie, dând dovadă de creativitate maximă însoţită de noi căutări plastice, experimente. O îmbinare organică a tradiţiilor naţionale cu experienţele culturii artistice moderne denotă operele din domeniul tapiseriei şi a colajului textil al Elvirei Cemortan-Voloşin, aceasta fiind şi una din tendinţele de bază în realizările operelor sale. Astfel, în cultura Republicii Moldova renaşte interesul faţă de tradiţiile populare, devenind pentru mulţi artişti plastici tradiţionale. Maniera expresivă şi dinamica prezentă în compoziţii ne dau dovadă, încă o dată, că arta decorativă de la noi este reprezentată de artişti de valoare, apreciaţi la diverse concursuri, simpozioane naţionale şi internaţionale.
Participanta din România - Mariana Gheorghiu - nume de prestigiu al artelor plastice clujene, distinsă în 2007 cu premiul naţional al Uniunii Artiştilor Plastici din România, are valoarea unei construcţii de tip “eseistic”, având ca subiect temporalitatea perceptibilă sub forma metamorfozei ciclice a naturii. Operele artistei sunt realizate din elemente vegetale – ele însele parte din ciclul viaţă-moarte al naturii – adunate, selectate şi integrate în compoziţii prin intermediul elementelor textile. Lucrările autoarei sunt profunde, având o puternică încărcătură spirituală.
Invitatul din Polonia, Artur Winiarski, a absolvit Academia de Arte Frumoase din Varşovia (1989-1994), secţia pictură, clasa profesorului Stanislaw Andrzejewski. A câştigat 3 burse ale Ministerului Culturii şi Artelor, premiant al concursului organizat de Tisca, Franţa. Actualmente este unul dintre cei mai importanţi pictori contemporani polonezi cunoscut la nivel internaţional.
Natalia Nâş este una dintre pictoriţele promiţătoare din tânăra generaţie de artişti pe care îi are ţara noastră. Participantă la numeroase simpozioane şi tabere de creaţie cu statut internaţional, coorganizatoare a proiectului „GOLD HELIOS”, Natalia Nâş afirmă că oraşul Hévíz a lăsat o amprentă asupra creaţiei sale. Interacţiunea cu artişti plastici care practică diferite genuri nu a trecut fără urme pentru Natalia, pictoriţa reuşind să-şi evidenţieze un stil nou, picturile ei căpătând un aspect mai decorativ.
Participanţii simpozionului simţindu-se în largul lor, ca o adevărată familie, au contribuit la amenajarea spaţiului hotelului Helios. Sculptorul Grigore Sultan, ajutat de Constantin Istratii, a realizat trei lucrări, două dintre care au fost instalate în faţa hotelului. Operele celorlalţi artişti plastici decorează interiorul edificiului.
Este singurul proiect pentru Republica Moldova în colaborare cu instituţiile de stat ale Ungariei. Acesta a fost organizat la nivel înalt datorită implicării managerului hotelului, Zita Pozsiczky, care, pentru a le ajuta participanţilor să nu ducă lipsă de inspiraţie, le-a arătat locurile pitoreşti din localitate. Evenimentul a culminat cu un vernisaj cu lucrări realizate în cadrul simpozionului, la care au participat numeroşi invitaţi. Printre cei prezenţi a fost şi Joos Alel, directorul hotelului Helios, Verteas Arpad, primarul oraşului Hévíz, care, în discursul său, a ţinut să mulţumească participanţilor. Autorităţile publice locale s-au declarat impresionate de talentul artiştilor plastici din Moldova şi au deschis şi o Galerie de Artă în incinta edificiului în care a avut loc evenimentul, expoziţie permanentă care poate fi admirată de toţi doritorii.
În perioada de 3–17 mai 2010, la Hévíz va avea loc cel de-al doilea simpozion organizat de “GOLD HELIOS”, la care vor participa artişti plastici din mai multe ţări: Republica Moldova, România, Ucraina, Danemarca, Canada, Polonia, Bulgaria. Tabăra de creaţie va fi însoţită şi de un eveniment solemn – înfrăţirea celor două localităţi – Sadova (Călăraşi, Moldova) şi Hévíz (Ungaria).
Astfel, proiectele realizate de Elvira Cemortan-Voloşin promit a fi durabile şi cu o mare însemnătate pentru viaţa artistică a Republicii Moldova. Atât cât vor fi organizate manifestări culturale care reflectă tradiţiile poporului nostru, vom fi prezenţi ca identitate naţională.
Pentru FLUX, Natalia Procop, artist plastic
Schimb de experienţă între artiştii plastici, dar şi promovarea artei naţionale peste hotare
Ediţia de Vineri Nr.201022 din 11 iunie 2010
Oraşul Hévíz din Ungaria găzduieşte Tabăra-Simpozion Internaţional „GOLD HELIOS”, care se află deja la a II-a ediţie. La iniţiativa A.O. Centrului Cultural „ARTELIT” din Republica Moldova, în colaborare cu primăria oraşului Hévíz, în fiece an se organizează simpozionul la care au posibilitatea să participe artişti plastici din Republica Moldova, România, Ungaria, Polonia, Canada, Federaţia Rusă, Turcia etc.

Oraşul, îndeosebi împrejurimile hotelului „Helios”, care se află în cea mai pitorească zonă a localităţii, pe o suprafaţă de 4,5 ha, a inspirat artiştii plastici (Elvira Cemortan-Voloşin, Grigore Sultan, Natalia Nâş, Stela Voloşin, Alisa Şcolnaia - Republica Moldova, Mariana Gheorgiu - România, Artur Winiarski – Polonia) să realizeze noi lucrări artistice.
Evenimentul din primăvara 2009 a întrunit pictori, tapiseri, sculptori şi fotografi, care au contribuit la amenajarea hotelului şi a întregii localităţi.
„GOLD HELIOS” este doar unul dintre simpozioanele organizate de Elvira Cemortan-Voloşin, preşedintele Centrului Cultural „ARTELIT” din Republica Moldova. Scopul derulării acestora este schimbul de experienţă dintre artiştii plastici din diverse ţări, dar şi promovarea artei naţionale peste hotarele republicii.
Astfel, în perioada 3-17 mai 2010, la Hévíz, a avut loc a doua ediţie a simpozionului ,,GOLD HELIOS”, la care au participat artişti plastici din mai multe ţări: Canada, Danemarca, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia, Ungaria, Ucraina etc. Prezenţa unor artişti precum Elvira Cemortan-Voloşin, Mariana Gheorghiu, Daniela Roja, Valentin Rusu, Zenovia Shulga, Aurel Stanciu, Cornelia Taestensen, Valeriu Vânagă, Ion Zderciuc a adus un aport considerabil pentru pleiada tânără de participanţi: Elena Miluşchina, Natalia Nâş, Olga Percinschi, Natalia Procop, Eleonora Rusu, Stela Voloşin, Galina Yegen, care, pe parcursul desfăşurării proiectului, a creat lucrări noi, prezentate în galeria de artă care a fost vernisată în cadrul primei ediţii din anul 2009.
Ediţia din 2010 a fost însoţită şi de realizarea machetei pentru catalogul care va fi editat în 2011.
Şi de data aceasta pictorii au fost susţinuţi de autorităţile publice locale din Republica Moldova: primarul comunei Sadova – Tudor Aghenie, primarul or. Vadul lui Vodă – Iurie Onofriciuc, directorul Fundaţiei „Nicolae Sulac” – Dumitru Marin, care au contribuit la o mai bună desfăşurare a evenimentelor culturale.
Pentru Republica Moldova proiectul „GOLD HELIOS” este singurul organizat în colaborare cu Ungaria, de aceea în numele Centrului Cultural „ARTELIT”, îi suntem recunoscători primarului oraşului Hévíz, Verteas Arpad, şi directorului hotelului „Helios” – dna Joos Adel, precum şi dnei Zita Pozsiczky - managerul hotelului, pentru suportul acordat artiştilor plastici din Republica Moldova.
Colaborările de asemenea gen sunt importante atât pentru artiştii plastici, cât şi pentru imaginea Republicii Moldova peste hotare.