вторник, 26 октября 2010 г.

Proiectul GOLD HELIOS ediţia a II-a, Heviz, Ungaria

Artişti plastici de la noi, apreciaţi în Ungaria
Ediţia de Vineri Nr.201010 din 12 martie 2010
Proiectul „Gold Helios” înrudeşte Sadova cu Hévíz
A devenit deja o tradiţie pentru Republica Moldova să organizeze în fiecare an simpozionul artiştilor plastici.

Începând cu 2004, Elvira Cemortan-Voloşin, directorul proiectului, care este şi absolventă a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, clasa profesorului Andrei Negură, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova (secţia Arte Decorative), organizează anual tabere de creaţie cu statut internaţional. Primul dintre aceste proiecte, care ne-a făcut remarcaţi peste hotarele Republicii Moldova, a fost simpozionul „ArtTEXTIL”, care nu are analogii, având drept scop promovarea artelor decorative din ţară, stabilirea legăturii între arta populară şi cea contemporană şi, nu în ultimul rând, schimbul de experienţă dintre artiştii plastici din diferite ţări. Pe parcursul acestei colaborări, participanţii acumulează idei noi, care ulterior sunt realizate în practică.
Simpozionul „ArtTEXTIL” a fost urmat de proiecte la fel de importante, atât pentru artiştii plastici participanţi, cât şi pentru imaginea Republicii Moldova în străinătate: GOLD HELIOS, Art SADOVA.
Parcurgând o altă treaptă în organizarea simpozioanelor, Elvira Cemortan-Voloşin extinde arealul organizării acestora, nu doar în R.Moldova, dar şi peste hotare: România, Ungaria şi Polonia. Având un spirit managerial bine dezvoltat, artista a realizat, în colaborare cu Primăria localităţii Hévíz, un nou proiect, a cărui activitate a început din aprilie 2009. Oraşul Hévíz este remarcabil şi prin cartierele cu o arhitectură bogată, prin tradiţii culturale, atmoseră, ospitalitate, comorile naturale şi un peisaj deosebit de pitoresc şi benefic pentru pictori. În cea mai pitorească zonă a localităţii, pe o suprafaţă de 4,5 ha, este amplasat hotelul Helios. Peisajul a întrunit şi a inspirat artiştii plastici consacraţi din mai multe ţări: Republica Moldova (Elvira Cemortan-Voloşin, Grigore Sultan, Natalia Nâş, Svetlana Curudimova, Stela Voloshin, Alisa Scolnâi), România (Mariana Gheorgiu), Polonia (Artur Winiarski).
Elvira Cemortan-Voloşin s-a afirmat în plan profesional ca tapiseră. Viziunea sa plastică neordinară se observă în textilele executate cu o mare măiestrie, dând dovadă de creativitate maximă însoţită de noi căutări plastice, experimente. O îmbinare organică a tradiţiilor naţionale cu experienţele culturii artistice moderne denotă operele din domeniul tapiseriei şi a colajului textil al Elvirei Cemortan-Voloşin, aceasta fiind şi una din tendinţele de bază în realizările operelor sale. Astfel, în cultura Republicii Moldova renaşte interesul faţă de tradiţiile populare, devenind pentru mulţi artişti plastici tradiţionale. Maniera expresivă şi dinamica prezentă în compoziţii ne dau dovadă, încă o dată, că arta decorativă de la noi este reprezentată de artişti de valoare, apreciaţi la diverse concursuri, simpozioane naţionale şi internaţionale.
Participanta din România - Mariana Gheorghiu - nume de prestigiu al artelor plastice clujene, distinsă în 2007 cu premiul naţional al Uniunii Artiştilor Plastici din România, are valoarea unei construcţii de tip “eseistic”, având ca subiect temporalitatea perceptibilă sub forma metamorfozei ciclice a naturii. Operele artistei sunt realizate din elemente vegetale – ele însele parte din ciclul viaţă-moarte al naturii – adunate, selectate şi integrate în compoziţii prin intermediul elementelor textile. Lucrările autoarei sunt profunde, având o puternică încărcătură spirituală.
Invitatul din Polonia, Artur Winiarski, a absolvit Academia de Arte Frumoase din Varşovia (1989-1994), secţia pictură, clasa profesorului Stanislaw Andrzejewski. A câştigat 3 burse ale Ministerului Culturii şi Artelor, premiant al concursului organizat de Tisca, Franţa. Actualmente este unul dintre cei mai importanţi pictori contemporani polonezi cunoscut la nivel internaţional.
Natalia Nâş este una dintre pictoriţele promiţătoare din tânăra generaţie de artişti pe care îi are ţara noastră. Participantă la numeroase simpozioane şi tabere de creaţie cu statut internaţional, coorganizatoare a proiectului „GOLD HELIOS”, Natalia Nâş afirmă că oraşul Hévíz a lăsat o amprentă asupra creaţiei sale. Interacţiunea cu artişti plastici care practică diferite genuri nu a trecut fără urme pentru Natalia, pictoriţa reuşind să-şi evidenţieze un stil nou, picturile ei căpătând un aspect mai decorativ.
Participanţii simpozionului simţindu-se în largul lor, ca o adevărată familie, au contribuit la amenajarea spaţiului hotelului Helios. Sculptorul Grigore Sultan, ajutat de Constantin Istratii, a realizat trei lucrări, două dintre care au fost instalate în faţa hotelului. Operele celorlalţi artişti plastici decorează interiorul edificiului.
Este singurul proiect pentru Republica Moldova în colaborare cu instituţiile de stat ale Ungariei. Acesta a fost organizat la nivel înalt datorită implicării managerului hotelului, Zita Pozsiczky, care, pentru a le ajuta participanţilor să nu ducă lipsă de inspiraţie, le-a arătat locurile pitoreşti din localitate. Evenimentul a culminat cu un vernisaj cu lucrări realizate în cadrul simpozionului, la care au participat numeroşi invitaţi. Printre cei prezenţi a fost şi Joos Alel, directorul hotelului Helios, Verteas Arpad, primarul oraşului Hévíz, care, în discursul său, a ţinut să mulţumească participanţilor. Autorităţile publice locale s-au declarat impresionate de talentul artiştilor plastici din Moldova şi au deschis şi o Galerie de Artă în incinta edificiului în care a avut loc evenimentul, expoziţie permanentă care poate fi admirată de toţi doritorii.
În perioada de 3–17 mai 2010, la Hévíz va avea loc cel de-al doilea simpozion organizat de “GOLD HELIOS”, la care vor participa artişti plastici din mai multe ţări: Republica Moldova, România, Ucraina, Danemarca, Canada, Polonia, Bulgaria. Tabăra de creaţie va fi însoţită şi de un eveniment solemn – înfrăţirea celor două localităţi – Sadova (Călăraşi, Moldova) şi Hévíz (Ungaria).
Astfel, proiectele realizate de Elvira Cemortan-Voloşin promit a fi durabile şi cu o mare însemnătate pentru viaţa artistică a Republicii Moldova. Atât cât vor fi organizate manifestări culturale care reflectă tradiţiile poporului nostru, vom fi prezenţi ca identitate naţională.
Pentru FLUX, Natalia Procop, artist plastic

Комментариев нет:

Отправить комментарий